Doi prieteni adevarati – Alexia si Happy

Multumim din suflet inca odata Marinei  Rasnoveanu pentru povestile minunate care o incanta  si o inveselesc pe Ale!

Dupa cum stiti, Alexia este fetita care va intampina din partea dreapta a ecranului ori de cate ori accesati site-ul meu. Este un copil extraordinar, foarte curajos, care trebuie sa infrunte unele obstacole in incercarea ei de a se bucura de copilarie si viata ca oricare alt copil. Unii dintre voi ati citit deja Povestea celei mai curajoase fetite de pe Pamant,  care este de fapt povestea Alexiei si a ghipusului pe care trebuie sa il poarte atat de des.
Din pacate, desi in urma cu o luna doctorii ii scosesera ghipsul, o intamplare nefericita a facut ca Alexia sa ajunga din nou la spital. Da, dar poate nu stiti, si poate nici ea nu stie, adevaratul motiv al acestei intamplari. Pentru a-l afla cititi povestirea de mai jos.
Doi prieteni adevarati – Alexia si Happy
Ticaitul masinii de cusut se auzea din holul lung, la capatul caruia pisica torcea somnoroasa. Langa batranul care incerca de zor sa incropeasca rochite pentru papusile asezate la rand pe canapea, statea Alexia, fetita de 5 ani care se chinuia sa invete pe de rost rugaciunea data de bunicul ei.
“Inger, ingerasul meu care mi te-a dat Dumnezeu
Totdeauna fii cu mine si ma-nvata sa fac bine
Eu sunt slab, tu fa-ma tare,
Eu sunt….hmmm”
Ajunsa aici, intotdeauna facea o pauza care il determina pe batran sa se incrunte si sa se opreasca din lucru. Fetita se uita printre gene la bunicul sau care se intoarse si continua:
“ Eu sunt mic, tu fa-ma mare,
Totdeauna  ma insoteste si de rele ma pazeste”
Bunicul isi ajuta blajin nepotica. Alexia isi dadu ochii peste cap ca si cum doua versuri poticnite nu ar fi contat, asa ca, spunea ea, isi merita cu prisosinta rochita noua pentru papusa ei cea draga. De la radioul vechi din tinda rasuna gajait o melodie straina. Fetita  se facu ca repeta si ea versurile acelui cantec. Bunicul se opri, o privi pe sub ochelari si ii spuse:
-         Vad ca de rugaciuni te-ai plictisit. Adu cartea de engleza sa mai invatam niste  cuvinte noi!
Copila sari fericita de pe canapea si scoase din geanta neagra a mamei ei cartea de engleza. La asta era foarte buna. Niciun copil de la bloc nu o sa intrecea, asa ca era convinsa ca bunicul avea sa fie mandru.
-         Bunicule, sa stii ca am invatat multe cuvinte, vrei sa ti le spun?
-         Sigur, incepe.
-         Pai, stiu cum se zice “numele meu este Alexia” – “My name  is Alexia” , repeta fetita serioasa de parca s-ar fi aflat in fata unei sali pline. “Incatata sa te cunosc” – “Nice to meets you! “
-         Nu cumva e meet?
-         A, ba da, intotdeauna ma incurc aici, rosi ea.
-         Si mai stiu alte cuvinte: “hello” inseamna buna, “how ai you” ce mai faci, “sad” trist, “happy” fericit…
Mica lectie de engleza fu intrerupta de vocile copiilor de afara. Alexia se intoarse spre poarta, apoi la bunicul ei rugandu-l din priviri sa o lase la joaca.
-         Bine, du-te, dar sa nu te departezi prea mult de casa.
Alexia zburda de fericire, isi lua in graba posetuta ei maro si alerga spre copiii ce o asteptau la strada. Bunicii ei locuiau intr-un sat micut de langa Bucuresti, unde isi petrecea adesea luni intregi desprinse parca din basmele pe care mama i le citea seara la culcare. Dulceata de struguri a bunicii, rochitele bunicului …pentru ea sau pentru papusile ei dragi, puisorii pe care de fiecare data ii ingrijea cu la fel de multa grija, dar pe care ii si alerga amuzata, leaganul ei drag si toti pomii fructiferi din care se infrupta in dupa-amiezile calduroase. Toate faceau parte din raiul ei de la tara. Cu toate astea, cel mai drag ii era bunicul. El ii citea povesti, o invata rugaciuni, cam multe ce-i drept, el ii promitea neincetat ca atunci cand va creste vor merge impreuna la garla. Mai erau, bineinteles si tovarasii de joaca si stelele de pe cerul luminos al noptilor de vara, atunci cand incerca sa deseneze mii si mii de forme pe care apoi, vreun avion intarziat le stergea cu luminile lui intrerupte.
Odata ajunsa in grupul de copii galagiosi pornira cu totii spre casa unuia dintre ei. Aveau sa se joace Ratele si Vanatorii, Sotron sau De-a V-ati Ascunselea.  La fel se intampla si in acea dupa-amiaza, atunci cand Alexia fu singura care se pitise atat de bine incat nimeni nu fusese in stare sa o descopere. La un moment dat, insa, unul dintre parintii tovarasilor de joaca veni pentru a-l lua la masa. Copiii si adunara jucariile si plecara tristi spre casele lor, stabilind insa o alta intalnire mai pe seara, atunci cand avea loc o alta runda de joaca.
Alexia porni si ea agale si cam abatuta spre casuta rosie ce se vedea in zare. Se gandea la ce ar fi putut face ca sa nu se plictiseasca, stergandu-si cand si cand broboanele de transpiratie de pe frunte. Era asa cald! La un moment dat, insa simti ca este urmarita. Se intoarse, privi in spate, insa nu vazu nimic. Isi continua drumul, insa i se paru din nou ca aude in spate zgomotul altor pasi. Se opri si se intoarse din nou, privirea coborandu-i de asta data data in jos. In spatele ei o urma un catelus mititel si auriu ce dadea din codita si isi scotea limbuta afara, toropit si el de caldura molesitoare. Alexia il privi mai bine. Nu parea un caine vagabond. Era prea frumos. Fetita se uita in stanga, dreapta, poate, poate il vede pe stapanul acelui catelus atat de scump. Nu vazu pe nimeni. Hmm, nu stia ce sa faca. Mama ii spusese ca totusi cainii vagabonzi sunt periculosi. Acesta era un puiut, ceea ce insemna ca mama lui pandea de undeva din umbra. Nu putea sa il ia in brate si sa il mangaie, asa cum ar fi vrut de fapt.
Se intoarse si isi continua drumul nepasatoare, tragand insa cu ochiul in spatele ei. Aceiasi pasi micuti si marunti se auzeau, urmadin-o. Se intoarse repede ca si cum ar fi vrut sa il spioneze pe catelus si vazu ca intr-adevar acesta o urma. O lua la fuga. Catelusul alerga si el dupa ea, prinzand-o din urma si privind-o fericit.
Fetita se opri si se lasa pe vine pentru a-l studie mai bine. Animalele nu puteau sa vorbeasca, insa putea sa faca pariu ca acest catelus chiar o indragise si ii zambea cu ochisorii aceia micuti si botuletul ce statea larg deschis. Alexia intinse mana si il mangaie. Cu siguranta ii era foarte sete. Catelusul mangaie si el mana fetitei, venind mai aproape de ea. Atunci Alexia nu se mai putu abtine si il lua in brate fericita. Era atat de scump, incepuse sa o linga pe manuta, aratandu-si recunostinta pentru cele cateva minute de iubire. Fetita il prinse si il indeparta un pic de ea pentru a-l privi mai bine.
-         De unde ai venit tu catelus zambitor? intreba ea razand.
Porni catre casa cu el la piept, intrebandu-se ce avea sa faca cu acel mic dar ce ii fusese dat de un strain nevazut. Bunicii nu erau de acord cu un caine de care ea sa aiba grija tot timpul, insa de cum il luase in brate, stiuse ca de acel catelus nu avea sa se desparta niciodata.
Intra pe furis in curte si incerca sa isi dea seama daca vreunul din bunici era prin apropiere. Liniste deplina, doar un vant caldut ce adie crengile prunului de langa poarta.
-         Hai ca avem noroc, catelus zambitor, ar trebui sa caut niste apa, asta pana nu murim amandoi de sete!
Cu catelusul in brate, fetita se furisa tiptil pe langa vie si ajunse in partea cealalta a curtii. Acolo gasira o galeata cu apa de la fantana si incepura sa bea amandoi din cana mare si roz.
Se intoarsera apoi in fata casei, pe scari, acolo unde fetita isi petrecea timpul, si incepu sa ii prezinta catelusului toate jucarioarele ei:
-         Uite, catelus zambitor, acestea sunt papusile mele: Tina si Ioana, iar el e motanelul din plus pe care l-am primit de la matusica mea anul trecut. Il cheama Mozart, dar te avertizez ca nu e foarte prietenos.
De indata ce fetita termina de prezentat micii ei prieteni, catelusul il smuci rapid pe Mozart si incepu sa maraie satisfacut de noua lui prada. Alexia incepu sa rada in hohote, astupandu-si apoi gura, la gandul ca bunicii ar fi putut sa o auda. Se aseza pe o treapta si isi privi mandra noua descoperire. Atunci, catelusul veni langa ea si isi lasa boticul umed pe piciorusul fetei.
-         Of, catelus zambitor, cine stie cand te voi mai vedea. Tu nu stii cine sunt eu si cred ca daca mi-ai fi stiut povestea, nu te-ai fi tinut dupa mine atat. Eu nu pot sa alerg cu tine prea mult, nu te pot scoate afara ori de cate ori vrei sa faci pipi si mai tot timpul eu trebuie sa port o bucata mare, alba si tare care ma ajuta apoi sa fiu si eu un copil ca toti ceilalti pentru alte cateva saptamani.
Fetita era trista. Aceasta era povestea ei si acesta era si motivul pentru care mama si tata nu ii luasera pana atunci o pisicuta sau un catelus adevarat. Catelusul, insa, nu se lasa intristat de vorbele Alexiei asa ca incepu sa o linga pe manute si sa ii zambeasca le fel de fericit.
-         Ei bine, se pare ca esti un catelus curajos si nu fugi asa repede de o astfel de poveste. Pai, de vreme ce ai devenit unul dintre partenerii mei de joaca trebuie sa iti gasim si un nume, nu?
Fetita isi sprijini degetul aratator de barbie si incepu sa se gandeasca la un nume potrivit pentru catelusul ei care se parea ca se indragostise de ea, de vreme ce nu o scapa nicio clipa din priviri.
-         Stiu, rasuna glasul victorios al fetitei. Te vei numi…. Happy!
Catelusul latra o data, ca si cum ar fi aprobat noul nume de botez si dadu din codita…fericit.
-         Hai, Happy, hai sa ne jucam. Bunicii se vor trezi in curand, asa ca nu se stie cat timp mai avem la dispozitie.
Cei doi noi prieteni incepura sa alerge prin curte, sa chinuiasca vreun pui ratacit, sau sa zaboveasca la umbra unui pom inverzit. Apoi, Alexia isi aminti de motanul ei Mozart si il aduse pe terenul de joaca, fiind folosit pe post de minge, atat de ea, cat si de Happy.  Fetita era atat de fericita cum nu fusese vreodata, privindu-si cu atata drag noul prieten.
Cativa nori negri se adunara pe cer si dintr-o data se porni o ploaie torentiala de vara. Alexia isi lua catelusul in brate si se adopostira la streasina casei din fata. Si, pe cand fetita continua sa ii prezinte animalutului fiecare gandacel sau fiecare firicel de iarba, ploaia se opri. Alexia se ridica si vru sa fac un pas spre gradina bunicilor, de acolo de unde venisera si unde se jucasera cateva ore bune. Zambetul de pe fata ii disparu insa cand vazu ca toate zarzavaturile bunicii erau la pamant. Nu isi daduse seama, insa in joaca ei cu Happy, distrusesera aproape toate rosiile, castravetii si ardeii bunicii.
Se intoarse pe scari speriata la gandul ca aveau sa o certe si, mai grav, aveau sa o desparta de Happy. Catelusul statea si el langa ea, privind-o pe sub sprancene de parca ar fi inteles ce prostie facusera. Alexia cauta speriata o solutie, insa nu gasi niciuna, asa ca incepu sa planga, in timp ce Happy o lingea si schelalaia usor, soptindu-i sa nu mai fie trista.
Chiar atunci, o voce ferma se auzi de sub o ciupercuta crescuta dupa ploaie:
-         As putea sti, copila cu parul balai, de ce iti irosesti lacrimile intr-o zi atat de frumoasa de vara?
Fetita se uita nedumerita in jur. Nu vazu pe nimeni. Apoi, privirea ii cobori pe acea ciupercuta ciudata si vazu la umbra ei un spiridus haios, cu o salopeta albastra si palariuta rosie. O privea serios, cu mainile incrucisate de parca astfel ar fi dorit sa o certe mai tare. Cu toate astea, ii fura Alexiei un zambet.
-         Nu rade ca nu e de ras!
Alexia isi infunda rasul, desi vocea serioasa a spiridusului nu se potrivea deloc cu infatisarea caraghioasa a acestuia.
-         Am auzit ca ai o dorinta pentru mine?
-         Dorinta? Pentru tine? Intreba Alexia uimita
-         Da, ma scuzati. Am uitat sa ma prezint. Eu sunt Spiridusul ce aduna cele mai mari dorinte ale copiilor cuminti. Am auzit ca tu esti o fetita cuminte, asa-i?
-         Asa e, asa e, raspunse Alexia indata.
-         Si atunci spune-mi. De ce plangi si cu ce te pot ajuta?
Ochii mari si caprui ai fetitei se inseninara.
-         Uite ce e spiridusule, dupa cum stii, eu sunt un copil cam bolnavior.
-         Ca majoritatea copiilor, nimic nou, nimic nou, treci mai departe, rasuna vocea ragusita a spiridusilor.
-         Parintii si bunicii nu imi dau voie sa am un animalut adevarat, insa eu astazi l-am intalnit pe Happy si nu vreau sa ma despart de el. El este prietenul meu cel mai bun si el ma va face fericita ori de cate ori voi fi trista. Si tu stii..ca eu…uneori..devin trista.
-         Rusine! Rusine sa iti fie!!!! Niciun copil nu ar trebui sa fie trist!
Spiridusul scoase din buzunarul salopetei albastre o agenda minuscula. Isi consulta programul, apoi isi vara creionul verde de dupa ureche si, privind-o pe Alexia spuse:
-         Dorinta iti va fi implinita.
Fetita si catelusul incepura sa zburde fericiti. Fura intrerupti de ultima remarca a spiridusului.
-         Insa, stati, stati, va trebui sa platesti un mic pret pentru asta. Esti dispusa sa renunti la o mica bucurie pentru Happy?
-         Da, da, spiridusule, dau orice numai sa ma lasi sa il pastrez pe Happy.
-         Foarte bine, carevasazica mi-am incheiat misiunea si aici. Sa fiti fericiti, sa va bucurati unul pe celalalt si… Alexia..sa nu uiti..la un moment dat voi reveni si iti voi cere datoria. Sa nu plangi si sa nu fi suparata atunci! Doar ti-am dat voie sa il pastrezi pe Happy!
-         Bine, spiridusule! Iti promit!
Din acea seara Alexia nu mai ramase niciodata singura. De fiecare data cand ii era greu sau rau sau pur si simplu plictiseala si tristetea o cuprindeau, mangaierea sau ochisorii veseli ai lui Happy o ajutau sa mearga mai departe. Ca prin minune, parintii si bunicii il indragira de indata, iar ceilalti copii o invidiau mereu pentru mica minune ce ii statea alaturi.
***
La cativa ani de la aceasta patanie, Alexia statea in dormitorul micut al apartamentului ei, privind-o dragastos pe mama sa ce aranja niste vase in bucatarie. Langa patul ei Happy privea si el la ecranul ce rula desene animate. Deodata, insa, langa el aparu din nou spiridusul cu salopeta albastra si palarie rosie. Alexia se apleca pentru a-l vedea mai bine si nu apuca decat sa auda “ A venit timpul sa imi platesti datoria”. Spiridusul disparu si in aceeasi secunda Alexia aluneca si cazu din patut chiar pe labuta prietenului ei Happy. Simti ca ceva nu este in regula si incepu sa planga, mama sa venind, ridicand-o ingrijorata. Nu isi mai putea misca piciorusul si isi dadu seama ca avea sa mearga iar la doctor, sa suporte din nou acel ghips. Si, desi mama plangea iar Happy o privea ingrijorat, Alexia isi aminti de cuvintele spiridusului. Aceasta era mica bucurie cu care ea trebuia sa plateasca dorinta implinita a spiridusului. Isi sterse lacrimile si infrunta totul cu seninatate. O imbarbata pe mama si ii spuse ca nu o mai doare atat de rau. Bineinteles ocolea adevarul, insa privindu-l pe dragul ei catel, Happy, isi dadea seama ca orice sacrificiu merita.
Din coltul camerei, Happy o privea si el bland, cu ochii inlacrimati, simtindu-se poate vinovat de noua incercare a Alexiei. Cu toate astea, aceasta il chema langa ea, il imbratisa si ii sopti ca nimic nu putea sa desparta doi prieteni adevarati.
Pentru toti cei care vreti sa o ajutati sau sa ii cunoasteti mai bine bine pe Alexia si Happy, aici puteti gasi  blogul ei si alte informatii despre starea ei de sanatate.